DISCURS OCAZIONAL (< fr. discours occasionnel ; lat. discursus și occasio, cădere) Specia a discursului rostit în împrejurări diferite și cu subiecte din domenii variate. Ex. Discursul rostit de M. Sadoveanu cu prilejul centenarului nașterii lui M. Eminescu (1950). „În mai puțin de două decenii M. Eminescu a rupt drumuri nouă în poezia românească. S-a adîncit – scafandru unic și uimitor – în mitul și lirica populară. A restituit poporului – maestru și șlefuitor – diamantele sufletului generațiilor acestui neam. Poporul, pentru Eminescu, nu era cel convențional al patriotarzilor; oamenii lui vechi care-i hrăneau arta erau băștinașii din veac, de la Boeribista și Deceneu... Strămoșii lui erau pămîntenii de la Rovine... Ritmurile nouă, rimele rare, bogăția expresiilor poetice au apărut la noi în deceniul al nouălea al veacului trecut, odată cu el... De la epitetul convențional, M. Eminescu se înalță brusc, ca într-o fîlfîire de păuni și ca într-un ”colb de pietre scumpe„ la vorbele care, despărțite și izolate de la începutul limbii, dintr-odată se cunosc și se logodesc într-o bucurie tainică...”